Curriculum

Only available on StudyMode
  • Pages : 146 (38335 words )
  • Download(s) : 127
  • Published : August 30, 2010
Open Document
Text Preview
Modulul 1. CONCEPTUL DE CURRICULUM – ETIMOLOGIE, SEMNIFICAŢII, EVOLUŢII ŞI DEZVOLTĂRI ÎN DIACRONIE

Componentele structurale fundamentale ale curriculum-ului

• Conţinutul informaţional detaliat

1. Accepţiuni ale conceptului de curriculum
Conceptul de "curriculum" rămâne în prezent unul din cele mai controversate în teoria şi practica educaţională; de altfel, în timp, el a fost acceptat, respins, înţeles, utilizat şi operaţionalizat în modalităţi diferite.

Din punct de vedere etimologic, conceptul "curriculum" provine din limba latină, de la termenii "curriculum" (singular) şi "curricula" (plural), care însemnau "alergare", "cursă", "drum", "parcurgere", "scurtă privire", "în treacăt". Primele conotaţii educaţionale ale conceptului "curriculum" au apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în documentele universităţilor medievale din Leiden (Olanda) – în 1582 şi Glasgow (Scoţia) – în 1633; curriculum-ul era un "curs obligatoriu de studiu" în universitate, drum de învăţare/ studiu. La începutul secolului XX, în anul 1902, în lucrarea "The Child and the Curriculum", pedagogul american John Dewey introduce în circulaţie sintagma "experienţă de învăţare" a copilului, organizată de şcoală, alături de ansamblul disciplinelor de învăţământ oferite şi studiate şi sugerează complexitatea, amplitudinea şi dinamismul curriculum-ului ca realitate educaţională. Sintagma "experienţe de învăţare" a fost preluată ulterior şi utilizată extrem de mult în operaţionalizarea conceptului de "curriculum".

Relevanţa contribuţiei lui John Dewey din perpectiva curriculum-ului constă în: - curriculum-ul este perceput ca o realitate amplă, dinamică, retroactivă şi proactivă - curriculum-ul reprezintă un proces interactiv între educator şi educabili - prefigurează şi promovează o apropiere între educabil (copil) şi educaţie (curriculum), o personalizare a ofertei curriculare, în raport cu nevoile şi interesele de cunoaştere ale copilului - avansează ideea curriculum-ului centrat pe copil, care să îi permită acestuia să utilizeze în activitatea cotidiană ceea ce a învăţat la şcoală, experienţa de zi cu zi; el propunea ca sfera conceptului de "curriculum" să cuprindă nu numai informaţiile, ci şi demersurile didactice de asimilare a acestora. Ulterior, după aproape două decenii, americanul Franklin Bobbit, în lucrarea sa "The Curriculum", conferă noi semnificaţii conceptului: - un ansamblu de experienţe concrete, directe şi indirecte, rezultante ale derulării efective a unor demersuri de exersare a abilităţilor individului - un ansamblu de experienţe de învăţare explicite, eminamente directe, concepute şi preconizate finalist de către şcoală, pentru a dezvolta abilităţile existente şi a le completa cu altele noi - include în sfera conceptului "curriculum" întreaga experienţă de învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile formale, desfăşurate în mediul şcolar, cât şi pe cele desfăşurate în mediul extraşcolar, planificate şi proiectate în şcoală în vederea realizării unei educaţii globale, integrative. Un alt moment de referinţă a fost marcat de contribuţia unui alt pedagog american - Ralph Tyler, prin publicarea în anul 1949 a cărţii "Basic Principles of Curriculum and Instruction". Conceptul era configurat cu focalizarea expresă pe instituţia şcolară, pe autonomia ei în materie de concepţie curriculară. În timp, au existat numeroase încercări de definire şi operaţionalizare a conceptului şi chiar controverse pe marginea lui. Referitor la utilizarea lui, în urma decantărilor şi a cristalizărilor realizate în timp s-au consacrat două accepţiuni: - Accepţiunea restrânsă, tradiţională (vehiculată aproape exclusiv în întreaga lume, până la jumătatea secolului al XIX-lea), care considera că termenul este superpozabil cu cel de conţinut al învăţământului, respectiv cu documentele şcolare sau universitare oficiale care planificau conţinuturile instruirii (planuri de învăţământ şi...
tracking img